Aleșii locali din municipiul Bistrița se vor întruni în 31 ianuarie pentru a stabili salariile de bază ale funcționarilor din administrație.
„Se convoacă Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, în data de 31 ianuarie 2024, ora 15,00”, potrivit datelor publicate pe siteul Primăriei Bistrița.
Pe ordinea de zi se află află mai multe subiecte, printre care și cel privind stabiliarea salariilor angajaților din administrație.
„Proiect de hotărâre nr.12/25.01.2024 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Bistriţa şi serviciile publice de interes local”, potrivit sursei citate.
Iniţiatorul acestui demers este primarul municipiului Bistriţa.