sâmbătă | 25 ianuarie 2025
spot_imgspot_img

Top 5 săptămânal

Alte Știri

Municipiul Târgu Jiu solicită 40 de milioane de lei din Fondul de Rezervă aflat la dispoziţia premierului

Municipiul Târgu Jiu urmează să primească de la Fondul de Rezervă, aflat la dispoziţia prim-ministrului, aproximativ 40 de milioane de lei, sumă care va intra în bugetul local, au anunţat, duminică seara, reprezentanţii administraţiei locale.

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu vin cu mai multe precizări „urmare a valului de informaţii false venite din sfera politică şi promovate, regretabil, de reprezentanţi ai Statului Român”.

Decizia de alocare a banilor a fost luată în cadrul unei şedinţe a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), unde Primăria Municipiului Târgu Jiu este reprezentată de primarul Marcel Romanescu (membru al comitetului director).

„La şedinţa care a avut loc în data de 18 ianuarie, ora 15,00, au participat primari şi angajaţi ai primăriilor localităţilor membre AMR şi reprezentanţi ai Guvernului României, în frunte cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu. Având în vedere că numeroase municipii au pierdut sume importante ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanţei nr. 115 din 2023, membrii AMR au solicitat compensarea acestor sume, oferindu-se diverse soluţii. Premierul Marcel Ciolacu a propus alocarea a 200 de milioane de euro, bani care urmau să fie împărţiţi exclusiv municipiilor membre AMR, cu excepţia municipiului Bucureşti, aşa cum urmau să stabilească membrii Asociaţiei Municipiilor. A fost acceptată, de comun acord, propunerea domnului primar Marcel Romanescu de a se oferi compensarea procentual, în funcţie de sumele pierdute de fiecare municipiu. De menţionat că municipiul Târgu Jiu a fost, după Deva, cel mai afectat de prevederile Ordonanţei promovate de ministrul Finanţelor, domnul Marcel Boloş (un buget diminuat cu 37%, adică aproximativ 60 de milioane de lei)”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, după stabilirea situaţiei menţionate mai sus, s-a luat decizia ca primăriile să înainteze prefecturilor judeţelor din care fac parte solicitarea de intervenţie pentru primirea sumelor stabilite în şedinţa din data de 18 ianuarie. Primăria Municipiului Târgu Jiu a înaintat solicitarea vineri, 26 ianuarie, aşa cum s-a stabilit de comun acord cu reprezentanţii Guvernului României şi membrii AMR, în acest caz prefectul judeţului Gorj având doar un rol intermediar şi fiind obligat să înainteze solicitarea către Guvern, indiferent de instituţia emitentă.

„Aceste precizări sunt necesare având în vedere că în spaţiul public au apărut informaţii false, promovate de persoane din sfera politică, dar, regretabil, şi de reprezentanţi ai unor instituţii publice precum Prefectura Gorj şi ai unor cabinete parlamentare care nu au înţeles scopul acestor fonduri şi nici problemele cu care se confruntă atât primăriile din judeţul Gorj, cât şi celelalte primării din ţară, ca urmare a efectelor pe care Ordonanţa 115, impusă de ministrul Finanţelor, le are asupra bugetelor locale”, se mai menţionează în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole populare