Primăria Hunedoara montează lămpi LED pe o parte a bulevardului Dacia iar în perioada următoare va extinde acest program finanțat cu fonduri europene pe întreaga arteră.
„Zilele acestea s-a reuşit montarea de lămpi LED pe stâlpi noi pe o parte a bulevardului Dacia. În perioada următoare se vor înlocui şi vechile lămpi de iluminat de pe cealaltă parte a bulevardului, de asemenea, pe întreaga sa lungime (2,3 km)”, potrivit unui anunț al primăriei.
În paralel, se derulează şi operaţiuni de dezafectare a vechilor stâlpi din beton, pe bulevardele Traian şi Republicii (în zonele în care au fost montaţi deja noii stâlpi de iluminat).
Montarea de lămpi cu tehnologie LED va reduce cu 60-70% consumul de energie.
În total, proiectul prevede montarea unui număr de 246 de stâlpi noi şi a 553 de lămpi de iluminat LED.
Lucrările fac parte dintr-un alt proiect european câştigat de Primăria municipiului Hunedoara prin care se urmăreşte modernizarea iluminatului public pe principalele bulevarde din oraş şi dar şi pe mai multe străzi adiacente mai intens circulate.