Peste 44 milioane de euro vor fi disponibile pentru îmbunătăţirea mobilităţii în arealul celor şase reşedinţe de judeţ din Regiunea Centru, o municipalitate putând să obţină maximum 7,3 milioane de euro, sumă nerambursabilă, prin proiecte care aduc soluţii pentru descongestionarea circulaţiei, potrivit unui comunicat de presă.
„Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul ‘Regiunea Centru’ (PR Centru) 2021-2027, lansează apelul de proiecte pentru descongestionarea traficului din jurul marilor municipii. Pentru acest apel de proiecte de tip necompetitiv, cererile de finanţare pot fi depuse începând cu 29 februarie 2024, până în 28 februarie 2025. Prin proiectele care vor fi depuse în cadrul acestui apel de finanţare se urmăreşte îmbunătăţirea mobilităţii şi descongestionarea traficului din jurul marilor municipii, fiind alocat un buget de peste 44,7 milioane euro pentru cele şase municipii reşedinţă de judeţ din Regiunea Centru”, se menţionează în comunicat.
Potrivit directorului general al ADR Centru, Simion Creţu, analizele realizate la nivelul Regiunii Centru arată că, în cazul localităţilor urbane şi în principal al municipiilor reşedinţă de judeţ, există blocaje pe arterele interne principale, o parte din acestea fiind urmarea faptului că nu au fost dezvoltate sisteme de centuri ocolitoare şi variante de deviere a traficului de tranzit, aspect care îngreunează implementarea măsurilor de mobilitate urbană durabilă, multe puncte de congestie fiind în zona de acces rutier a marilor municipii.
„Pentru a reduce aceste congestii de trafic – prin Prioritatea 5 – O Regiune accesibilă, Acţiunea 5.2 – Descongestionarea traficului din jurul marilor municipii (reşedinţe de judeţ) din cadrul Programului ‘Regiunea Centru’ 2021-2027 – vom finanţa cu mai mult de 44 milioane euro investiţiile pentru fluidizarea traficului la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ”, a declarat, potrivit comunicatului, Simion Creţu.
Acesta a precizat că o municipalitate poate obţine cel mult 7,3 milioane de euro, sumă nerambursabilă, prin proiecte care aduc soluţii pentru descongestionarea circulaţiei din reşedinţele de judeţ. Exemple pot fi, a arătat Creţu, drumurile de ocolire, pasajele, extinderile la 4 benzi de circulaţie, toate corelate cu măsuri de siguranţă a traficului.
„La acest tip de intervenţie se vor implementa acele soluţii de descongestionare/ fluidizare a traficului de la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ care sunt prioritizate în cadrul PMUD-urilor. Tipurile de intervenţii prevăzute vizează îmbunătăţirea traficului în municipiile reşedinţă de judeţ şi zonele adiacente acestora prin investiţii în infrastructura rutieră, prin construire/modernizarea/reabilitarea de drumuri de ocolire/pasaje/noduri rutiere, inclusiv lucrări de artă, măsuri de siguranţă rutieră şi ecologice”, arată ADR Centru.
Încă din octombrie 2023, Ghidul solicitantului pentru acest apel a parcurs etapele de consultare, iar în acest moment pot fi întocmite cererile de finanţare de către potenţialii solicitanţi de fonduri: UAT municipii reşedinţă de judeţ direct sau în calitate de lideri ai unor structuri parteneriale cu alte UAT de nivel judeţean, dar şi orăşenesc, municipal sau comunal din Zona Funcţională Urbană, respectiv din Zona Metropolitană.