marți | 18 februarie 2025
spot_imgspot_img

Top 5 săptămânal

Alte Știri

Primarul și prefectul de Giurgiu se ceartă din cauza unor postări pe Facebook

Prefectul județului Giurgiu i-a cerut primarului orașului Giurgiu, Adrian Anghelescu, să își exercite atribuțiile împotriva defăimării, denigrării și dezinformării publice, postate de presupuse conturi false pe Facebook. În replică, primarul acuză prefectul de partizanat politic.

Primăria a răspuns că solicitările Prefecturii „exced sferei de competență a Prefectului” și le consideră „o imixtiune nepermisă” a Insituției Prefectului Județului Giurgiu într-un spațiu virtual public, destinat socializării private.

Totodată, primăria apreciază că instituția Prefectului Județului Giurgiu „este folosită în scopul apărării unor interese personale”

„Prefectul Județului Giurgiu, în persoana doamnei Stănculescu Florentina a transformat Instituția Prefectului Județului Giurgiu în apărător al unor membri ai Organizației Partidului Social Democrat Giurgiu, dar și a altor persoane străine de Instituția Prefectului Giurgiu, această asociere fiind una nelegală, relevând practic, implicarea nelegală a Prefectului Județului Giurgiu și a Instituției Prefectului Județului Giurgiu, în sfera politicului, aspecte care contravin flagrant legii, născându-se necesitatea delimitării clare dintre Instituția Prefectului Județului Giurgiu și persoana care ocupă vremelnic funcția de Prefect al județului Giurgiu”, precizează primăria.

De asemenea, pentru ca administratorii grupului de Facebook să poată cenzura presupuse comentarii defăimătoare, este necesar ca administratorii grupului să primească raportări din partea persoanelor presupus denigrate și/sau defăimate, sau din partea altor persoane.

Dar, spune primăria, nu au existat astfel de raportări.

În cele din urmă, primarul Giurgiului acuză prefectul județului că folosește instituția publică „în mod discreționar, ca o unealtă personală” pentru a-l intimida și a-l amenința pe primar.

Articole populare