Antreprenorii din Bacău se pot înscrie până în 12 mai pentru a învăța timp de șase luni cum să își crească propriile businessuri în cadrul Orizont Hub, un spațiu creat de Primăria Municipiului Bacău pentru susținerea startup-urilor din industriile culturale și creative, scrie Digitalio.ro.
Orizont Hub a fost lansat pentru a deveni un spațiu de dezvoltare a mediului antreprenorial și va fi inaugurat în 12 aprilie.
Una dintre primele activități ale hub-ului este desfășurarea unui program de incubare care include ateliere de grup, sesiuni individuale de mentorat, consiliere și evenimente de promovare a participanților.
Programul de incubare se derulează de-a lungul a șase luni și este organizat de Asociația Română pentru Startup-uri în Tehnologie (ROTSA).
Acesta abordează teme precum găsirea soluțiilor adecvate pentru nevoile utilizatorilor, setarea profilului clienților, dezvoltarea produselor, marketing și branding, găsirea partenerilor și a investitorilor potriviți.
Cine este eligibil?
Sunt eligibile pentru a participa la workshop-uri persoanele fizice sau echipele de persoane fizice (doi-trei fondatori ) care doresc să înființeze și să dezvolte în județul Bacău companii în domeniul industriilor creative și culturale (ICC), companiile înființate cu cel mult trei ani în urmă cu domeniul de activitate CAEN în industriile creative și culturale și firmele care nu sunt în dificultate (stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, insolvență, faliment) sau suspendarea temporară a activității;
La finalul perioadei de workshop-uri vor fi alese 20 de startup-uri care vor fi găzduite timp de un de Orizont Hub, cheltuielile fiind suportate de Primăria Municipiului Bacău.
În noiembrie va avea loc Demo Day, un eveniment de finalizare a programului de incubare, iar în cadrul acestuia echipele rezidente își vor prezenta produsele și progresul realizat în cele șase luni de incubare