sâmbătă | 25 ianuarie 2025
spot_imgspot_img

Top 5 săptămânal

Alte Știri

Ministrul Justiției laudă pe Facebook o marcă privată de magiun

Senatoarea Alina Gheorghiu, în același timp și ministră a Justiției, dar și, conform propriului CV, arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, scrie, într-o postare pe Facebook, că magiunul se poate cumpăra de acum la prețuri plafonate.

„Ca orice argeșeancă, îmi place să dau vești bune argeșenilor! Și nu numai. De astăzi, magiunul este pe lista produselor cu prețuri plafonate. Așa cum de altfel și cerusem într-o adresă din octombrie 2023”, a scris Gheorghiu.

Textul său este ilustrat cu o fotografie a unei mărci private de magiun.

Totodată, ea a mulțumit colegilor din Guvern și a declarat că are „toată stima” pentru proprietarii fabricii care produce respectivul magiun.

„Voi continua să promovez acest produs argeșean local oriunde merg”, a promis Gheorghiu.

Marca de magiun menționată în postarea ministrului jusțiției a fost în centrul unui scandal anul trecut.

Una dintre proprietarele mărcii l-a acuzat în 2023 pe șeful ANPC, Horia Constantinescu, că nu vrea să fie informați corect consumatorii după ce ANPC a dispus retragerea de la rafturi a respectivului magiun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole populare